Da Capo

Numit după termenul muzical care înseamnă „de la început”, cel de-al patrulea album de studio al trupei suedeze Ace of Base, „Da Capo”, rămâne extrem de fidel titlului său. Discul propune un sunet care trimite direct înapoi la acel Euro reggae-pop ritmat care le-a definit perioada de glorie de la mijlocul anilor '90. Această abordare old-school explică de ce succesorul mult mai eclectic al albumului „Flowers” (1998) a primit doar o lansare timidă în Marea Britanie și nu a mai văzut deloc lumina zilei în Statele Unite (ambele fiind anterior două dintre cele mai mari piețe ale lor). Directorii caselor de discuri, responsabili deja pentru o amânare de doi ani a proiectului, au susținut ferm că muzica trupei nu mai era relevantă în noul mileniu.

Însă, deși majoritatea celor 12 piese sunt blocate fără nicio rușine în deceniul anterior – în special single-ul dinamic „Unspeakable”, preluarea ska-pop după piesa „Wonderful Life” a celor de la Black sau influențele flamenco din „Show Me Love” –, fanii anglo-americani au pierdut ocazia de a asculta unele dintre cele mai bune compoziții din întreaga lor carieră.

🏛️ Anteme Lustruite și Coruri Gospel

Materialul ascunde bijuterii pop remarcabile, finisate după cele mai înalte standarde ale industriei suedeze:

• Imnuri de Familie: „Beautiful Morning” este un imn pop extrem de bine șlefuit în stilul lui Max Martin, completat de un final gospel înălțător, piesa fiind dedicată memoriei tatălui regretat al celor trei frați Berggren;
• Fuziuni Electronice: Piesa de titlu, „Da Capo”, se prezintă ca o fuziune pulsantă de ritmuri techno, chitări tăioase și sintetizatoare sclipitoare.

Cel mai bun moment de pe disc rămâne, fără îndoială, „The Juvenile” – o rescriere a piesei pe care trupa o compusese inițial ca temă principală pentru filmul James Bond: Goldeneye din 1995.

Aranjamentul bântuitor, cu viori sinistre ce aduc aminte de stilul legendarului John Barry, și melodia profundă se ridică oricând la nivelul interpretării celebrei Tina Turner, cea care a fost aleasă în detrimentul suedezilor la vremea respectivă.

⚖️ Verdictul: O Ieșire din Scenă la Cotă Maximă

În concluzie, „Da Capo” avea să fie ultimul cântec de lebădă pentru solistele originale Linn și Jenny.

Deși materialul sună incontestabil de parcă ar fi blocat într-o bulă temporală din mijlocul anilor '90, albumul rămâne o colecție extrem de consistentă de piese cu o stare de spirit excelentă. Un disc tonic și luminos, care s-a asigurat că cele două voci feminine de aur au părăsit formula de succes a grupului la o cotă artistică extrem de înaltă!