More

„M-am născut să cânt, e o chemare”, jură Jarvis Cocker despre single-ul de revenire al trupei Pulp și primul material nou în 12 ani, „Spike Island”. Curând însă, își reduce statutul de unul dintre cei mai emblematici soliști ai ultimilor 30 de ani, recunoscut după simpla siluetă, la simplul „strigat și arătat cu degetul”. Acea bravadă glam pură, ancorată de o ridicare din umeri ironică, specifică umilinței de Sheffield, este cea care a diferențiat întotdeauna trupa.

🏛️ Trei Decenii de Istorie și o Ultimă Strălucire de Glorie

Asta și aspectul aparte de a fi existat puțin în afara tiparelor. Trupa era deja la un deceniu de carieră, iar Cocker la treizeci de ani, când al patrulea album, „His N’ Hers”, le-a atras atenția asupra succesului. La scurt timp după aceea, „Different Class” le-a câștigat un loc binemeritat în topul Britpop-ului din vara anului 1995, pecetluindu-le locul ca icoane absolute ale muzicii britanice.

Iată-ne aici, trei decenii mai târziu, cu „More”, primul album Pulp în 24 de ani și primul de la moartea basistului Steve Mackey.

„Nu îmbătrânesc – nu, doar mă maturizez”, afirmă Cocker despre piesa arogantă „Grown Ups”, care a călătorit din racheta sa din tinerețe până acum, după ce s-a mutat din Camden în Hackney și „se stresează din cauza ridurilor în loc de acnee”, dar este pornit hotărât la „o ultimă strălucire de glorie”.

De la un moment de „sprechgesang” gâfâit la acel clasic „Are you suuure?”, totul este în mod conștient atât de Pulp, dar cu câteva călătorii în plus în jurul soarelui la activ.

⚡ Povești de Duminică și Libidouri Androgine

Albumul pendulează elegant între nostalgie urbană, ironie fină și texturi sonore mature:

• Romantism de duminică: Disco-ul indie clasic este schimbat cu o poveste de dragoste mai sănătoasă de duminică după-amiază pe „Farmers Market”, o compoziție profund îndatorată stilului lui Scott Walker.
• Încredere neîncrezătoare: Piesa „My Sex”, siropoasă și perversă, prezintă libidoul androgin clasic al lui Cocker, expus cu încrederea neîncrezătoare a unui iubit care a ajuns să se cunoască cu adevărat: „Nu am o agendă, nici măcar nu am un gen”.

🔮 Clase de Măiestrie și Epoci Wonky-Pop

Și nu ar fi un album Pulp pur dacă nu ar fi o clasă de măiestrie wonky-pop de la un perete la altul. „Spike Island” ar fi fost un punct culminant în setul lor legendar de la Glastonbury din ’95, în timp ce „Got To Have Love” se impune ca fratele jazz al piesei „F.E.E.L.I.N.G.C.A.L.L.E.D.L.O.V.E”.

Mai departe, „Tina” strălucește cu acel set de dor de chiuvetă pe fundalul unei aventuri de tip Burt Bacharach, iar „Slow Jam” este o bijuterie sex-funk efervescentă care s-ar potrivi ideal în indie-noir-ul piesei „This Is Hardcore”.

Nu veți simți nicio senzație de uscăciune după „Background Noise”, cu momentul său de bis captivant din „Glory Days”, și nici după piesa culminantă a albumului, „Hymn Of The North”, cu oda sa dedicată orașului oțelului și faptului de a nu uita niciodată de unde vii.

⚖️ Verdictul: O Declarație Vitală la Vârsta Mijlocie

„More”, cu siguranță, este exact ceea ce promite. Îmbibat în sintetizatoare, instrumente cu coarde și ajutat de talentul incontestabil al producătorului James Ford de a face muzica să pară vie și omniprezentă, albumul este tot ce ți-ai dori să fie un material Pulp, îmbogățit prin experiențe trăite.

Așa cum au făcut Blur cu „The Ballad Of Darren” și Suede au reușit să obțină o serie impecabilă de albume post-reuniune, Pulp și-a păstrat spiritul și flerul original într-o declarație superbă de vârstă mijlocie, fără a se simți vreo secundă mai puțin vitali. În timp ce Cocker tânjește după încheierea cinematică a albumului „A Sunset”, toate lucrurile se termină, așa că profită la maximum de timpul pe care îl ai. Este ciudat de frumos, acum că toți au crescut complet!